Cel mai mare scandal sexual de la Hollywood are parte zilnic de mărturisiri şocante. Şi de noi victime celebre, fie că este vorba despre modele de succes ori de super-actriţe. Autor al propriei decăderi, Harvey Weinstein pare să nu fi avut nicio limită. Setea de sex l-a transformat într-un personaj detestat şi blamat.

Înainte de a pleca spre o clinică de reabilitare din Arizona, Harvey Weinstein ar fi ameninţat că se va sinucide. Ancheta a fost deja preluată de FBI. Iar academia americană de film, care decernează premiile Oscar, va avea o întrunire de urgenţă pentru a decide soarta pe plan profesional a producătorului.

Articolul continua dupa recomandari

Rosie Hilal, actriţă:
Sunt foarte vulnerabile din cauza situaţiei în care se află. Şi mai sunt vulnerabile pentru că sunt îngrijorate că dacă vor vorbi nu le va mai angaja nimeni.

Ar fi violat, hărţuit şi agresat sexual cel puţin 24 de actriţe şi modele aflate la începutul carierei.
Hillary Clinton s-a declarat scârbită de faptele lui Weinstein şi a promis să doneze banii pe care acesta i-a strâns pentru Partidul Democrat.

Zilnic apar noi nume în cel mai mare scandal sexual care a zguduit cetatea filmului american. Modelul britanic Cara Delevingne şi actriţa franceză Léa Seydoux au oferit detalii şocante.

Léa Seydoux, actriţă:
"Se folosea de puterea lui pentru a obţine sex. M-a invitat în camera lui. Am urcat. (...) Stăteam de vorbă când brusc a sărit peste mine şi a încercat să mă sărute. A trebuit să mă folosesc de toată forţa mea pentru a mă împotrivi."

Îşi aminteşte actriţa care a jucat în filme precum Inglourious Basterds, Midnight in Paris şi în seria James Bond. Numită adeseori cea mai frumoasă femeie din lume, Angelina Jolie a mărturisit că, la sfârşitul anilor 90, a refuzat avansurile sexuale făcute de prădătorul de la Hollywood. Din acel moment a refuzat să mai lucreze cu el.