Un asteroid considerat potenţial periculos a trecut "extraordinar" de aproape de Pământ, iar specialiștii ESA au făcut un anunț inedit cu această ocazie.

Asteroidul 2012 TC4, despre care specialiștii au crezut că avea un diametru cuprins între 20 și 30 de metri, dar care s-a dovedit că avea dimensiuni mai mici, a trecut joi pe lângă Terra.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit ESA, astronomii au avut astfel ocazia de a participa la un exercițiu de apărare planetară și de a studia un tip de obiect cosmic care este potențial periculos pentru omenire.

"Consider că exercițiul a fost un mare succes. Am acționat ca și cum ar fi fost vorba despre un obiect cosmic considerat 'critic' (chiar dacă nu era cazul) și am exersat planul ce vizează schimburile de informații, utilizând telescoape și sisteme radar", a declarat Detlef Koschny, codirector al departamentului Near-Earth Objects din cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA).

"Ne-am pregătit bine și cele mai multe dintre sistemele de monitorizare și de comunicații au funcționat așa cum era prevăzut", potrivit aceluiași cercetător.

În zilele care au precedat trecerea asteroidului pe lângă Terra, NASA și ESA au subliniat faptul că nu există niciun risc de coliziune dintre acest corp ceresc și Terra. "Nu există niciun pericol, inclusiv pentru sateliți", a declarat Michael Kelley de la departamentul de Studii Planetare din cadrul NASA.

Asteroidul 2012 TC4, care s-a aflat la o distanță mai mică de 44.000 de kilometri față de planeta noastră, s-a dovedit a fi "mai mic decât prevedeau astronomii și are un diametru de 10-12 metri", a precizat Detlef Koschny.

Astronomii au crezut inițial că asteroidul avea un diametru cuprins între 20 și 30 de metri, apropiindu-se de mărimea meteorului care s-a dezintegrat deasupra orașului Celeabinsk din centru Rusiei în februarie 2013.

Văzând acel bolid luminos pe cer, oamenii s-au apropiat de ferestre, însă unda de șoc a spart geamurile multor clădiri din oraș. Incidentul a determinat rănirea a peste 1.300 de persoane.

Un număr mare de telescoape au putut să monitorizeze asteroidul 2012 TC4 în ultimele zile și mai mulți astronomi amatori au putut chiar să obțină imagini cu acesta, a precizat Detlef Koschny.

Radarul de mari dimensiuni din Arecibo, Puerto Rico, nu a funcționat din cauza uraganelor care au devastat recent regiunea Mării Caraibilor. "Am fost lipsiți de șansă din acest punct de vedere, însă un alt radar american a putut fi utilizat în ultimele nopți", a adăugat același cercetător.

Asteroidul 2012 TC4, care efectuează o rotație completă în jurul Soarelui în 609 zile, a fost descoperit în 2012 și, de atunci, nu a mai fost observat timp de cinci ani.

El a fost din nou reperat în vara acestui an de către VLT (Very Large Telescope) din cadrul Observatorului European Austral (ESO) din Chile. Acest fapt a permis astronomilor să îi calculeze traiectoria cu un grad ridicat de precizie.

Cercetătorii au putut astfel să determine că la următoarea lui trecere pe lângă Terra, ce va avea loc în 2050, asteroidul, a cărui orbită se va modifica până atunci, nu se va ciocni cu planeta noastră. Însă nu este imposibil ca în 2079 acest asteroid să lovească Terra.

Sursa: Agerpres