A venit în România cu gândul să dea o mână de ajutor, dar şi-a pierdut viaţa! Un voluntar din Marea Britanie a murit într-un accident produs în Bistriţa Năsăud, la o trecere de cale ferată. În maşină se mai aflau alţi trei englezi, toţi sunt internaţi acum în stare gravă. 

Accidentul a avut loc în această dimineaţă în localitatea Sărăţel. Autoturismul în care se aflau englezii a fost aruncat într-un copac de pe marginea drumului. Iar cauza, se pare, a fost viteza. Mai exact, şoferul nu a încetinit la o trecere la nivel cu calea feretă, a pierdut controlul volanului şi a ajuns în afara părţii carosabile.

Articolul continua dupa recomandari

Impactul a fost atât de puternic încât cel aflat la volanul maşinii a murit pe loc. Un alt voluntar, poliţist activ în Anglia, se află în stare critică. Bărbatul a fost preluat cu un elicopter SMURD şi transportat la spitalul din Mureş.

Celelalte două victime au rămas la Spitalul din Bistriţa Năsăud, însă rănile suferite sunt grave. Din primele informaţii, englezii fac parte dintr-o asociaţie de voluntariat şi urmau să ajungă în localitatea Viile Tecii, acolo unde construiau case pentru oamenii nevoiaşi.