Pilotul unui avion de vânătoare american de tip F/A 18E a scăpat nevătămat după ce s-a văzut nevoit să se catapulteze sâmbătă în timp ce încerca să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul internaţional din Bahrein, incident care a provocat perturbări ale traficului aerian, a declarat un purtător de cuvânt al marinei americane, informează AFP.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit aceleiaşi surse, au fost efectuate controale pentru ca pista să poată fi redeschisă traficului.

Avionul de vânătoare decolase de pe portavionul USS Nimitz.

Aparatul a suferit 'o defecţiune la motor' şi pilotul 'a încercat să se îndrepte către baza militară Shaikh  Isa', a declarat comandantul William Urban, purtător de cuvânt al flotei a V-a americane cu baza în Bahrein. Însă pilotul nu a reuşit să ajungă la bază şi 'a fost obligat să aterizeze de urgenţă pe aeroportul internaţional din Bahrein. Din cauza unei probleme tehnice, aparatul nu a putut fi oprit pe pistă şi pilotul s-a catapultat în momentul în care avionul a ieşit de pe pistă', a adăugat Urban, care a anunţat că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului.

Traficul pe aeroportul internaţional din Bahrein a revenit la normal în cursul după-amiezii, a anunţat autorităţile aeroportuare pe contul de Twitter.