Nu mai puţin de trei accidente de circulaţie s-au produs, în această dimineaţă, la Arad, între oraşele Pecica şi Nădlac, pe drumul naţional, dar şi pe autostradă. Cauze principale: neatenţia şi ceaţa.

Articolul continua dupa recomandari

Şoferul unui autoturism Skoda Octavia a depășit o coloană de mașini pe DN 7, pe sensul de mers Nădlac – Pecica și nu s-a mai oprit decât în capul tractor al unui TIR care venea dinspre Pecica. Conducătorul TIR-ului a avut prezență de spirit și, după ce l-a văzut în ultimul moment pe cel cu Skoda a tras dreapta de volan, și a fost lovit în roată.

Un tânăr rănit a fost transportat cu o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad la spital. 

În timp ce participanții la trafic au oprit din cauza accidentului, șoferul unui Fiat Punto care circula spre Nădlac nu a văzut – tot din cauza ceții – coloana de pe contrasens și a intrat direct într-un TIR.

În același timp în care s-au petrecut cele două accidente, pe autostradă, tot între Nădlac și Pecica, șoferul unui microbuz, un cetățean chinez care se afla în mașină alături de soția lui, mergea în spatele unui TIR.

La un moment dat conducătorul TIR-ului a frânat pentru a intra în parcare, iar chinezul nu a mai putut evita impactul și a lovit cu microbuzul cabina TIR-ului.