Noaptea trecută, puţin după ora 00:00, un groaznic accident de circulaţie s-a produs la Telciu, judeţul Bistriţa Năsăud. Un autoturism marca BMW, în care se aflau cinci tineri, a fost scăpat de sub control de către șofer, iar mașina a rupt un stâlp de electricitate. 

Articolul continua dupa recomandari

Cei cinci tineri se întorceau de la o petrecere la care au participat în satul Fiad şi, potrivit martorilor, toţi erau beți. 

La volanul mașinii se afla I.B, un adolescent de 19 ani din comuna maramureșeană Bistra. Acesta se întorsese din Italia, pentru a petrece sărbătorile în țară, și se afla în vizită la sora lui din Telciu. Potrivit anchetatorilor, tânărul nu avea permis de conducere și conducea un autoturism înmatriculat în Italia, scrie mesagerul.ro.

În dreapta acestuia în mașină se afla V.M, în vârstă de 36 de ani, cel mai în vârstă dintre cei aflați în mașină și omul în casa căruia a avut loc petrecerea.

Pe bancheta din spate a autoturismului se aflau alţi trei băieţi. Cel mai tânăr era G..D.H, în vârstă de 15 ani, elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic din Telciu.

Un alt tânăr decedat este G.L.R, de 18 ani, elev și el în clasa a XI-a la o școală în Telciu.

Singurul care a scăpat cu zile din cel mai teribil accident al ultimilor ani în zonă este A.N.P, în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Liceul din Telciu.

Pentru o imagine completă, citiţi şi: CARNAGIU pe DN 17, în a doua zi de Paşte! Patru tineri AU MURIT într-un CUMPLIT accident de circulaţie. IMAGINI DRAMATICE

Acesta a fost scos cu mare greu de pompieri dintre fiarele contorsionate ale mașinii, după aproape o oră de eforturi, fiind predat unui echipaj de prim-ajutor, care l-a transportat la Spitalul de Urgență din Bistrița.

Adolescentul a suferit o fractură a piciorului stâng și alte leziuni minore, viața acestuia nefiind în pericol.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.