Victimele făceau parte din alaiul unei nunţi şi, cu toţii, abia ieşiseră din biserică când bolidul i-a spulberat. Şoferul s-a făcut nevăzut după impact şi este căutat acum de poliţişti.

Ceea ce trebuia să fie o zi perfectă s-a transformat într-un coşmar. Ieri după amiază, imediat după slujba religioasă, mirii şi nuntaşii se organizau în faţa unei biserici din Brăila ca să pornească spre restaurant, acolo unde urma petrecerea.

Articolul continua dupa recomandari

Numai petrecere nu a fost. În viteză, un şofer pierde controlul volanului şi loveşte în plin, cu maşina, grupul de nuntaşi. Oamenii nici nu au avut timp să se ferească.

Bolidul a izbit şi a proiectat câţiva metri în aer o tânără de 29 de ani. Iar un bărbat de 38 de ani a rămas prins sub maşină, cu picioarele strivite. Şoferul a fugit imediat după impact.

Soţia bărbatului este medic. I-a acordat acestuia primul ajutor până ce echipajul de la ambulanţă a ajuns la locul accidentului. Rănit grav, imediat ce a fost transportat la spital a intrat direct în sala de operaţii.

Cu mai multe leziuni, la spital a ajuns şi cealaltă victimă. Tânăra este în stare de şoc.

La scurt timp de la accident, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe şoferul fugar. Sunt acum pe urmele lui.