UPDATE 15:55: Circulaţia rutieră a fost reluată sâmbătă pe DN4 Bucureşti - Olteniţa, în zona kilometrului 17, între DN Centura Bucureşti şi localitatea Frumuşani, după ce pompierii au lichidat incendiul de vegetaţie care reducea vizibilitatea.

Articolul continua dupa recomandari

ŞTIREA INIŢIALĂ

Circulaţia rutieră pe DN4 Bucureşti - Olteniţa va fi întreruptă, sâmbătă, pentru ca pompierii să intervină la un incendiu de vegetaţie în zona kilometrului 17, unde traficul se desfăşoară îngreunat, din cauza fumului degajat.

'În judeţul Ilfov, pe DN4 Bucureşti - Olteniţa, în zona kilometrului 17, între DN Centura Bucureşti şi localitatea Frumuşani, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, dirijat de poliţişti, din cauza unui incendiu de vegetaţie. Fumul degajat reduce vizibilitatea sub 50 de metri', se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic transmis, sâmbătă.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor aflaţi pe teren, care vor întrerupe circulaţia pe timpul intervenţiei pompierilor.