Acest site foloseste cookie-uri


Omenirea, aproape de APOCALIPSĂ! Puterea dezastrului, de 3275 ori mai mare decât Fenomenul Tunguska

11 IANUARIE 2016  •  08:41

Daca iti place stirea, share pe:


O nouă analiză a unor observaţii istorice sugerează că Terra a fost foarte aproape de un eveniment cataclismic acum 129 de ani


Pe 12 şi 13 august 1883, un astronom din cadrul unui mic observator din Zacatecas, Mexic, a făcut o observaţie extraordinară. José Bonilla a numărat aproximativ 450 obiecte acoperite de o „ceaţă” ciudată ce treceau în dreptul Soarelui.

Bonilla a scris despre această observaţie neobişnuită în 1886 într-un jurnal ştiinţific, intitulat  L'Astronomie. Neavând o explicaţie pentru bizarul fenomen, editorul acestui jurnal a lansat o ipoteză implauzibilă: Bonilla a observat de fapt păsări, insecte sau praf. De-a lungul timpului, unii istorici îndrăzneţi au susţinut că observaţiile lui Bonilla sunt primele dovezi ale existenţei OZN-urilor.

Acum, o echipă de cercetători din Mexic vine cu o nouă interpretare. Hector Manterola de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexico City, alături de alţi oameni de ştiinţă, afirmă că Bonilla a văzut fragmente dintr-o cometă care tocmai se descompusese.

Cercetătorii au descoperit că niciun alt astronom de pe Terra nu a observat această cometă trecând prin faţa Soarelui, deşi în acea vreme cel mai apropiat observator se găsea la doar câteva sute de kilometri distanţă.

Experţii pot explica acest lucru prin efectul de paralaxă. Dacă fragmentele cometei erau aproape de Terra, efectul de paralaxă ar fi garantat că acestea nu ar fi fost pe linie cu Soarele pentru niciun alt observator aflat la altă latitudine. Zacatecas este situat la aceeaşi latitudine cu Sahara, nordul Indiei şi Asia de Sud-Est, în zone în care nu se găseau observatoare astronomice.

Pornind de la efectul de paralaxă, Manterola şi ceilalţi cercetători au calculat distanţa la care s-ar fi aflat fragmentele de cometă. Rezultatele cercetătorilor sunt înfricoşătoare: fragmentele de cometă au trecut la o distanţă de 538 km - 8062 km de suprafaţa Pământului.

După numeroase studii, cercetătorii au concluzionat că, în medie, 131 de obiecte treceau pe lângă Terra pe oră, în total 3725 de fragmente aflându-se la o mică distanţă de sol.

Fiecare dintre aceste fragmente era cel puţin la fel de mare precum cel despre care se crede că a căzut în Tunguska. „Aşadar, dacă ar fi lovit Terra, am fi avut parte de 3725 de evenimente similare celuia din Tunguska, în cursul a doar două zile. Cel mai probabil, acest lucru ar fi dus la dispariţia vieţii pe Pământ”, concluzionează cercetătorii.

Mulţumită unor eforturi ştiinţifice, omenirea are astăzi mai multe şanse să afle din timp dacă există riscul vreunui impact catastrofic.

Comentarii

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Promovat

Meteo

Meteo 26/09/2016

Horoscop

Horoscopul zilei, 26 septembrie 2016. Astăzi este favorizată creativitatea