Două femei din satul Hângulești, comuna Vulturu (Vrancea), au fost găsite inconștiente, miercuri seară, în baia locuinței.

Conform primelor informații, Camelia F., de 40 de ani, își ajuta soacra, pe Ioana F., de 83 de ani, să facă baie. Acestea ar fi fost găsite inconștiente de băiatul de 15 ani al Cameliei F., scrie vremeanoua.ro.

Articolul continua dupa recomandari

Echipajele de salvare sosite la fața locului au încercat manevrele de resuscitare, însă în zadar. Cele două femei au fost declarate decedate.

Agent principal Paula Enache, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Vrancea, a declarat că a fost întocmit dosar de moarte suspectă în cazul celor două femei. În ceea ce privește cauza morții, agent principal Enache a declarat că sunt informații care fac parte din raportul medicilor legiști, iar expertiza medico-legală nu poate fi făcută publică decât cu acordul familiei.

Potrivit unor ipoteze, cele două femei s-ar fi intoxicat cu gaze de la o butelie.