Acest site foloseste cookie-uri


Lui îi datorăm ZBORUL PE LUNĂ! Gheorghe Botezatu, românul care a revoluţionat lumea. A făcut PRIMUL calcul al traiectoriei Pământ-Lună

12 IANUARIE 2016  •  08:40

Daca iti place stirea, share pe:

Gheorghe Botezatu sau George de Bothezat, cum îi spuneau francezii, este omul care a calculat posibilele traiectorii Pământ-Lună, fiind folosite la pregătirea programelor Apollo. Şi nu s-a oprit aici: a inventat unul dintre primele elicoptere din lume

S-a născut la Iaşi în 1883, într-o familie de intelectuali. După absolvirea Liceului Internat din oraşul natal a plecat să studieze în Rusia, la Petrograd. Acolo a urmat în paralel Facultatea de Matematică şi Ştiinţele Tehnice, obţinând atât titlul de licenţiat în matematică, precum şi cel de inginer mecanic.

Doctoratul l-a luat la Sorbona, fiind creditat ca primul om cu o lucrare de acest gen în domeniul aviației (“Étude de la stabilité de l’aéroplane” – 1911).

Întors la Iaşi cu titlul de doctor inginer, a obţinut un post de profesor la Universitatea din Iaşi. Pasionat de domeniul aviaţiei, a efectuat o serie de cercetări fundamentale care i-au adus celebritatea: a elaborat teoria generală a elicei propulsive, bazată pe calcule originale efectuate de el şi a dezvoltat teoria elicopterului.

Nu a rămas mult în capitala Moldovei și a emigrat în SUA. 


I s-a oferit un post de director al Laboratorului de Aerodinamică și de profesor, ambele  la Universitatea din Dayton, Ohio. Ulterior, în ianuarie 1921 a semnat un contract cu Armata Statelor Unite pentru care s-a obligat să construiască unul dintre cele mai mari elicoptere din acea vreme.

UN PROIECT SECRET, UN SALARIU FABULOS!

După ce a semnat contractul, americanii i-au oferit un salariu de 10.000 de dolari pe an. Pentru a nu-i tulbura pe constructori și a-i ține deoparte pe curioși, proiectul a fost  “secret”. Cu toate acestea, piloții de încercare din baza unde se construia elicopterul au zburat pe deasupra hangarului pentru a vedea “minunea”, lucru care îl înfuria pe Botezatu, care îi înjura și le arăta amenințător pumnii.

În 1922 și 1923, “Caracatița zburătoare”, cum a fost denumit elicopterul, a zburat cu succes de mai multe ori, deși la altitudine mică și pe distanțe scurte, prima oară la 18 decembrie 1922 (două minute, la înălțimea de 1,8 m) și apoi la 19 şi 23 ianuarie 1923 (la înălțimile de 1,2 m și, respectiv, de 1,8 m, având și doi pasageri la bord).

Elicopterul lui Botezatu era original: avea patru motoare de ridicare, fiecare având șase palete. Cântărea 1.678 de kilograme, iar diametrul paletelor avea 8,1 metri.

ZBORUL PE LUNĂ, DATORAT UNUI ROMÂN!

Prof. dr. ing. Gheorghe Botezatu a mai efectuat o serie de cercetări teoretice privind mai multe trasee pentru un vehicul cosmic, care s-ar deplasa pe ruta Terra-Lună. Aceste calcule au fost utilizate de specialiştii de la NASA care au pregătit programele de cercetare pentru spaţiul cosmic.

Tot cei de la NASA i-au încredinţat savantului român construcţia navetei „Apollo 11”, racheta cu care astronautul Neil Armstrong atingea solul selenar. Botezatu a fost şeful echipei de matematicieni care a realizat proiectul rachetei „Apollo 11”.

A murit la 1 februarie 1940, în Boston, în urma unei operaţii. În semn de recunoaştere şi preţuire a meritelor sale în inventică şi cercetare, Muzeul Naţional al Aerului şi al Spaţiului din Washington a expus părţi din elicopterul său care pot fi văzute şi în zilele noastre.

Comentarii

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

Promovat

Meteo

Meteo 25/07/2016

Horoscop

Horoscopul zilei 25/07/2016. Berbecii au noroc în carieră