O sută de personalităţi din întreaga lume ar putea ajunge la funeraliile ultimului rege al românilor. Autorităţile aşteaptă lista oficială de la Familia Regală. Invitaţii vor fi primiţi în salonul oficial de la Aeroportul Otopeni. Casa Regală României, condusă decenii întregi de Regele Mihai Întâi, are legături cu cele mai nobile familii din Marea Britanie, Spania şi Grecia. La funerariile Suveranului nostru ar putea să participe şi prinţul Charles. 

Marea familie a familiilor regale. Anul de graţie 2012. Dintre toţi liderii de imperii şi regate, la dreapta Reginei Angliei este Mihai al României. O mare onoare, rezervată pentru un văr de gradul al treilea. De fapt, Regele Mihai s-a apropiat de Elisabeta a II-a, cu mult înainte ca ea să primească o coroană şi un prinţ consort. Copiii lor au continuat tradiţia. 

Articolul continua dupa recomandari

Prinţul Charles s-a apropiat de România şi ne-a vizitat ţara de mai multe ori. Ar putea să revină acum, în doliu, pentru înmormântarea regelui Mihai. 

O altă familie de rang înalt legată prin sânge de Casa Regală a României este cea din Grecia. Urmaşii regalităţii elene au fost invitaţi la nunta de diamant a regelui Mihai cu regina Ana, de acum un deceniu. Tot atunci, Majestăţile Sale s-au întâlnit în foaierul Ateneului Român, cu fosta domnişoară de onoare. 
Regina Sofia a Spaniei, care-l considera pe Regele Mihai "vărul ei preferat". 

Familia regală a României are relaţii de rudenie şi cu urmaşii ţarilor ruşi, dar şi cu suveranii bulgari, danezi şi norvegieni. Cu toţii au fost invitaţi oficial la Bucureşti, pentru ceremonia de înmormântare a Regelui Mihai.