O fabrică a ars ca o torţă în timp ce un nor de fum s-a ridicat cât muntele la marginea oraşului Orăştie. Au fost pornite sirenele de dezastru şi un cartier întreg a fost evacuat în timpul nopţii pentru că nu se mai putea respira în zonă. În fabrică încă mai erau muncitori când a avut loc prima explozie. Au urmat apoi altele. Unul dintre angajaţi a ajuns la spital cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. 

Articolul continua dupa recomandari

Iar panica a pus stăpânire în timp ce exploziile şi fumul se înteţeau de la o oră la alta. În oraş, au fost pornite sirele de dezastru.

Incendiul a izbucnit ieri, la 5 fără 20 de minute după-amiază, la fabrica de la marginea oraşului Orăştie. De 25 de ani, acolo sunt produse uleiuri esenţiale din plante folosite în industria cosmetică şi farmaceutică.

Din cauza fumului toxic, 370 de locatari ai blocurilor din apropiere au fost evacuaţi. 

"Au sunat sirenele şi am fost anunţaţi că o să urmeze o explozie foarte puternică şi intoxicări cu gaze", spune un locatar. 

"Este vorba de 140 de apartamente. Multe dintre persoane au plecat cu maşinile personale", a anunţat Ovidiu Bălan, primarul oraşului Orăştie. 

Şi trenurile au fost oprite în gară. 

"A fost destul de înfricoşător. Adică am văzut o grămadă de fum şi venea din cauza vântului chiar spre tren", mărturiseşte o pasageră din tren. 

Pompieri din Hunedoara, Alba, Gorj și Sibiu au fost mobilizaţi la locul incendiului. 

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradele 2 şi 3 pe 80% din suprafaţa corpului. Iar patru oameni au fost intoxicaţi cu fum.