La mijlocul lui aprilie, iarna loveşte în forţă ţara noastră. Un fenomen cu care nu ne-am mai întâlnit în ultimii 20 de ani, spun meteorologii. Jumătate de ţară este sub cod galben de ploi abundente, în timp ce în 11 judeţe este cod portocaliu de ninsori şi viscol puternic.

Articolul continua dupa recomandari

În mijlocul viscolului, jandarmii montani încearcă să înainteze pe Masivul Bucegi. Doi turişti sunt blocaţi în maşina înzăpezită. Pe un ger năpraznic, în calea vântului care bate cu mai bine de 60 de kilometri pe oră.
Oamenii  veniseră tocmai din Bucureşti şi voiau să ajungă la o cabană, dar ninsoarea violentă i-a blocat în mijlocul drumului. 

Vremea extremă i-a surprins şi pe aceşti doi prieteni. S-au încumetat, după Paşte, să parcurgă un traseu montan abrupt din Sinaia, dar s-au trezit înconjuraţi de nămeţi. În staţiunile montane din Prahova, stratul nou de zăpadă depăşeşte deja 12 centimentri. 

Vântul suflă cu peste 70 de kilometri la oră în rafală, iar vizibilitatea este extrem de scăzută. 

Şi pe Valea Caraiman, la peste 1800 de metri altitudine, doi bucureşteni de 23 de ani sunt rătăciţi. Echipele de salvatori luptă cu viscolul ca să ajungă la ei.

În Hunedoara e mai rău acum decât în mijlcoul iernii. Viscolul suflă chiar şi cu 100 de kilometri pe oră, în timp ce în Retezat, zăpada măsoară deja 40 de centimetri.

În localităţile din nordul judeţului Mehedinţi, oamenii au plecat după provizii, de frică să nu rămână izolaţi printre munţii de zăpadă.

Iar românii care au venit din străinătate în ţară pentru sărbători şi-au scurtat vacanţa.

Drumarii din Gorj muncesc ca în toiul iernii. La Rânca, şoseaua e blocată de zăpada viscolită. 

Jumătate de ţară este sub cod galben de precipitaţii abundente până mâine dimineaţă, în timp ce 11 judeţe din zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură sunt sub cod portocaliu de ninsori şi viscol. Apoi, fenomenele extreme se extind spre Moldova până vineri dimineaţă. Vântul va ajunge să bată chiar şi cu 90 de kilometri pe oră. 

Viorica Dima, meteorolog de serviciu: "În acest secol 21, nu am avut parte de aşa ceva. Vorbim despre 40, 50 de litri cantitate de precipitaţii căzută sub formă de zăpadă."

Şi de temperaturi record. Astăzi, la Vârful Omu, s-au resimţit minus 24 de grade, cu toate că termometrele au indicat minus 11. Frig extrem a fost şi pe vârfurile Carpaţilor Merdionali şi Orientali, acolo unde temperatura resimţită a fost de minus 20 de grade.

Meteorologii spun că vremea se va îndreapta din weekend, iar săptămâna viitoare temperaturile vor fi în creştere. Până atunci însă va fi iarnă în toată regula.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.