Un nou cutremur s-a produs, în această dimineaţă, în România. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc în Vrancea, la o ora 7:06, la o adâncime de numai 28.6 kilometri.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit specialiştilor, cutremurul a avut magnitudinea de 2.4 grade pe scara Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an a avut loc în data de 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.

Un cutremur de 8,1 grade este posibil în România!

La începutul lunii august, directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat în exclusivitate pentru Observator că a fost realizată o hartă specială a Bucureştiului, din punct de vedere seismic. 

"La noi, până la realizarea acestei hărţi, cutremurul maxim posibil a fost de 7,8 grade. În urma ultimelor cercetări pe care le-am făcut am reconsiderat cutremurul maxim posibil la 8,1 grade Richter. Vrancea poate să producă un astfel de cutremur", a spus Ionescu.

Directorul INFP a explicat şi care sunt cutremurele cele mai periculoase pentru România.

"În România, cutremurele care pot provoca pagube sunt cutremurele cu magnitudini peste 7, şi nici atunci. Practic, ar trebui să îndeplinească mai multe condiţii pentru a provoca pagube. Cutremururul din 77 a avut 7,4 grade, s-a produs la o adâncime de 90 de km, a avut un anumit mecanism de rupere. Şi propagarea contează. Cutremurele care se produc în zona 90 de km. adâncime se propagă spre Bucureşti, celelalte, la adâncimi mai mari, au directivitate către nord-estul României", a mai spus Constantin Ionescu.

Anul trecut, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, și celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.