Cum faci bani de sărbători? Patru tineri din Reşiţa au considerat că trebuie să distrugă pădurea ca să facă rost de bani, aşa ca s-au înarmat cu drujbe şi s-au pus pe treabă.

Au ales să dea lovitura în zona şoselei de centură Resita – Tarnova, în pădurea aparţinând Ocolului Silvic. În scurt timp, au reuşit să taie o cantitate impresionantă de lemn, însă nu a fost suficient. Au continuat să taie, însă zgomotul de drujbă a fost auzit de un şofer care oprise pe centură, într-un loc de unde se putea auzi drujba.

Articolul continua dupa recomandari

Cum faci bani de sarbatori. Patru tineri din Resita au considerat că trebuie să distrugă pădurea

Bărbatul şi-a dat seama imediat că e ceva necurat la mijloc, aşa că a sunat la 112 şi a raportat că se aud zgomote de drujbă din pădurea Ocolului Silvic, probabil fiind vorba despre hoţi de lemne.

Poliţiştii au intervenit imediat şi i-au prins în flagrant pe cei 4 tineri din Reşiţa, care retezau liniştiţi copacii cu drujba. Cei patru, cu vârste între 16 şi 21 de ani, au fost luaţi imediat la întrebări. Au recunoscut că sperau să facă rost de nişte bani rapizi înainte de sărbători. Toţi s-au ales cu dosare penale.