Un șofer român de TIR a reușit 'performanța' de a închide o autostradă intens circulată din Italia pentru nu mai puțin de 12 ore.

Articolul continua dupa recomandari

Pe 7 septembrie, la primele ore ale dimineții, șoferul român circula pe autostrada A10, între localitățile Savona și Abisola, potrivit publicației La Repubblica.

La un moment dat, românul a pierdut controlul camionului pe care îl conducea. Astfel, mașina a lovit un stâlp, după care s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, șoferul nu a pățit nimic, însă marfa aflată în semiremorcă s-a împrăștiat pe câteva sute de metri, provocând un haos de nedescris.

În camion se aflau în principal paste de dinți, săpunuri lichide și alte substanțe asemănătoare care au făcut practic imposibilă traversarea zonei pe care acestea s-au deversat. Chiar dacă autoritățile au intervenit rapid și au încercat curățarea zonei cu material absorbant, acest lucru a fost imposibil și a fost necesară reasfaltarea zonei afectate.

Între timp pe autostradă s-au format cozi de zeci de kilometri și autoritățile au cerut intervenția apărării civile care a distribuit apă și alimente miilor de șoferi blocați în trafic.

Abia după 12 ore, autostrada a fost redeschisă circulației, publicațiile locale referindu-se la accident drept 'JOIA NEAGRĂ'.