Un bărbat din Prahova îşi caută cu disperare fiica de doi ani şi pe mama copilei. Tânărul s-a întors din Anglia în urmă cu câteva zile, dar acasă, spre surprinderea sa, nu-l aştepta nimeni. Apropiaţii povestesc că femeia şi-ar fi luat copilul şi ar fi plecat cu doi necunoscuţi, cu o seară înainte. Nimeni nu ştie unde s-au dus, iar acum sunt căutate de poliţie.

Marian s-a întos din Anglia să facă sărbătorile cu fetiţa lui de doi ani şi cu iubita cu care voia să se căsătorească. De când a ajuns acasă trăieşte, însă, un coşmar. Femeia a dispărut cu tot cu copil. Vecinii au văzut-o când, într-o seară, încărca bagajele într-o maşină în care se aflau doi necunoscuţi. 

Articolul continua dupa recomandari

Nimeni n-a mai putut s-o oprească din drum pe tânăra mamă. Rudele lui Marian bănuiesc că femeia avea o relaţie cu altcineva.

Marian îşi caută acum cu disperare fiica. Pentru ea a plecat să muncească în străinătate, departe de casă. Poliţiştii au mers la domiciliu să ia amprente şi declaraţii de la rudele bărbatului, care au văzut-o ultima dată pe mamă.

Mama se numeste Mircioiu Iuliana Alexandra, are 21 de ani, 1.60-1.65 înălțime, păr negru la nivelul umerilor, față ovală, ochi căprui, constituție astenică. Fiica ei - Aldea Raluca Gabriela - are 85 cm înălțime, păr negru cârlionțat la nivelul umerilor, față rotundă, ten deschis. Orice informaţie este esenţială pentru găsirea celor două.