O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier produs, joi dimineaţa, pe raza localităţii Dumbrava din comuna Timişeşti din judeţul Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Adrian Rotaru. 

Articolul continua dupa recomandari

Cele două victime se aflau într-un autoturism Dacia, care a intrat sub o combină agricolă. 

GALERIE FOTO: ACCIDENT TERIFIANT în Neamţ, în urmă cu puţin timp! A murit STRIVIT, după ce a intrat cu Dacia sub o combină. IMAGINI ŞOCANTE

Una dintre victime, cea de pe scaunul din dreapta, a rămas încarcerată, fiind scoasă după intervenţia unui echipaj de descarcerare al ISU. Aceasta a murit la faţa locului. Şoferul a fost preluat de un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi transportată la spital. 

Conform primelor informaţii transmise de reprezentanţii Poliţiei de la faţa locului, autoturismul care depăşea un autocamion a intrat în coliziune cu combina agricolă care vira la stânga, aflata în faţa autocamionului.