Mii de copii sunt an de an violaţi şi umiliţi într-o ţară care nici măcar nu îi numără. Sunt batjocoriţi de agresori şi de stat, iar unii de propriii părinţi. Sunt copii pe care îi vedem zilnic: la şcoală, în vecini sau, mai grav, în familie. Ce face România cu aceste păpuși împietrite de durere? Nimic.

Copiii violaţi nu sunt o prioritate. Deşi drepturile le sunt garantate prin Constituţie şi convenţii ratificate de statul român, peste 75 la sută dintre minorii abuzaţi sexual nici măcar există în statisticile Protecţiei Copilului. Nu beneficiază de psihoterapie, dascălii şi părinţii îi abandonează, iar ei devin adulţi cu grave probleme sociale şi se transformă în abuzatori. E dovedit statistic.

Articolul continua dupa recomandari

CITEŞTE ŞI: "Eu pentru ce m-am născut?" Promisiunea de la care a pornit această campanie a Observatorului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune în ultimul studiu că 40 la sută dintre victime ajung abuzatori. Echipa Observator demarează, din 6 martie, proiectul "Eu pentru ce m-am născut?"- un apel al copiilor care plâng.

Veţi vedea copii victime ale abuzurilor, dar şi autorităţi surde la suferinţa lor şi complet bulversate atunci când li se cere socoteală. Veți vedea judecători care vor să îi salveze şi vorbesc, în premieră, despre un fenomen care îi îngroapă în dosare. Veți vedea educatori care îi aruncă din şcoli şi ridică din umeri, deşi pretind că lucrează în interesul lor superior.

Episodul 1: Copiii care cad victime abuzurilor sexuale în România sunt batjocoriţi şi de agresori, şi de STAT

Sunt copii abuzaţi sexual pe care îi vedem zilnic la şcoală, în vecini sau în familie. Ce face România? Nimic. Copiii violaţi nu sunt o prioritate. Peste 75 la sută dintre minorii abuzaţi sexual nici măcar nu există în statisticile Protecţiei Copilului. O parte dintre ei devin adulţi cu grave probleme sociale şi se transformă în abuzatori.

Citește aici continuarea episodului 1

Episodul 2: Cum nu-şi protejează România copiii. Judeţul cu zeci de cazuri de minori abuzaţi şi doar un psiholog​

Într-un an şi jumătate, 80 de cazuri de copii abuzaţi sexual şi fizic au fost înregistrate la poliţia din Ilfov. La Protecţia Copilului, au fost de zece ori mai puţine! În tot judeţul, există un singur psiholog. Nu sunt date publice. Sunt informaţii cerute cu insistenţă de echipa Observator. Pentru că minorii maltrataţi de adulţi nu sunt pe lista de priorităţi a României.

Citește aici continuarea episodului 2

Episodul 3: Cum îşi exmatriculează statul copiii abuzaţi​

Nicolae a fost exclus de proprii dascăli din şcoala primară, după ce a fost agresat sexual. Deşi şcoala e singura lui salvare. Provine dintr-o familie prea săracă, iar mama e bolnavă de cancer. Povestea acestui băiat, dar şi ce ştie autoritatea obligată să-l protejeze de abandonul şcolar cauzat de agresiunile sexuale, într-un nou episod al campaniei Observator "Eu pentru ce m-am născut?". 

Citeşte aici continuarea episodului 3

Episodul 4

La Iaşi, un tată şi-a transformat fetiţa de 5 ani în sclavă sexuală. Ce trăieşte un astfel de copil după o traumă atât de profundă, ce reacţie are propria mamă şi cum i se vindecă rănile, aflaţi din următorul episod al campaniei "Eu pentru ce m-am născut?"