Campania "Eu pentru ce m-am născut?", începută de Observator pe 6 martie, pune lucrurile în mişcare, pentru rezolvarea cazurilor copiilor abuzaţi sexual. În urma difuzării primelor episoade ale campaniei, apar şi primele reacţii concrete ale autorităţilor române. Pasul înainte a fost făcut de Avocatul Poporului.

Articolul continua dupa recomandari

Avocatul Poporului anunţă deschiderea unei serii de anchete cu privire la situaţia copiilor abuzaţi sexual în România. De asemenea, va întocmi şi un Raport Special, care va fi prezentat Parlamentului şi Guvernului României.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în urma difuzării de către Observator a campaniei "Eu pentru ce m-am născut?", care dezvăluie traumele prin care trec copiii, victime ale abuzurilor sexuale. Sunt mii de astfel de cazuri teribile înregistrate în ultimii ani în România, însă, de cele mai multe ori, sunt ignorate de către autorităţi, iar consecinţele sunt extrem de grave.

CITEŞTE ŞI: "Eu pentru ce m-am născut?" Episodul 1: Copiii care cad victime abuzurilor sexuale în România sunt batjocoriţi şi de agresori, şi de STAT

Primele două episoare ale campaniei "Eu pentru ce m-am născut?", difuzate pe 6 şi 7 martie au prezentat, de altfel, cazurile unor copii victime ale violurilor, a căror situaţie s-a agravat pentru că nu au fost ajutaţi de instituţiile specializate ale statului pentru a depăşi traumele. Fără un tratament adecvat, în unele cazuri, victimele devin, peste ani, chiar agresori sexuali. 

Avocatul Poporului a constatat, de asemenea, şi neconcordanţa dintre cifrele oficiale furnizată de instituţiile abilitate să gestioneze situaţia copiilor abuzaţi sexual, semnalată de Observator în episoadele campaniei "Eu pentru ce m-am născut?"

CITEŞTE ŞI: "Eu pentru ce m-am născut? "Episodul 2: Cum nu-şi protejează România copiii. Judeţul cu zeci de cazuri de minori abuzaţi şi doar un psiholog

Vă prezentăm, integral comunicatul Avocatului Poporului:

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, va efectua o serie de anchete și va întocmi un Raport Special cu privire la situația copiilor abuzați sexual în România 

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, va efectua o serie de anchete și va întocmi un Raport Special cu privire la situația copiilor abuzați sexual în România, raport ce va fi înaintat Parlamentului și Guvernului. Sesizarea din oficiu și anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.

Demersurile Avocatului Poporului sunt urmarea difuzării de către postul de televiziune Antena 1, în 6 martie 2017, a unui reportaj, în cadrul campaniei "Eu pentru ce m-am născut", în care se afirmă "copiii care cad victimă abuzurilor sexuale, în România, sunt batjocoriți și de agresori și de STAT (...) peste 75 la sută dintre minorii abuzați sexual nici măcar nu există în statisticile Protecției Copilului". În același material de presă, se precizează, între altele, că "echipa Observator a cerut date, în paralel, și poliţiei şi direcţiilor pentru protecţia copilului. Rezultatul: pentru poliţie au fost în 2015 peste 2300 de copii abuzaţi sexual, iar pentru D.G.A.S.P.C. există, pentru acelaşi an, 582. De patru ori mai puţin! Poliţia spune că în primele 6 luni ale lui 2016 a avut peste 1200 de copii agresaţi sexual, iar D.G.A.S.P.C. o treime, adică 371".   

CITEŞTE ŞI: "Eu pentru ce m-am născut?" Promisiunea de la care a pornit această campanie a Observatorului