Gusturile nu se discută, dar se pot schimba! Cine a primit de la Moş Crăciun un cadou nepotrivit poate să-l înlocuiască în termen de 30 de zile. După sărbători, mulţi români se grăbesc să returneze darurile care nu le sunt pe plac.

Amir a primit sub brad un cadou de care s-a bucurat, dar care nu a funcţionat. Aşa că acum a venit să-şi aleagă altă jucărie. Şi a pus deja ochii pe un căţel interactiv. Amir şi-a schimbat rapid opţiunea. Şi dacă el a plecat acasă cu darul mult visat, pentru oamenii mari... problemele sunt şi mai mari. Moşul nu a nimerit cadoul potrivit pentru toţi. 

Articolul continua dupa recomandari

Discreţi, ca să nu-l supere pe Moş Crăciun, mulţi au luat magazinele la rând, după sărbători, să-şi schimbe cadourile nepotrivite. 

Orice produs se poate returna în maximum 30 de zile de la achiziţie. Atenţie, doar cu bonul fiscal! Aşa că data viitoare când îi scrieţi Moşului, rugaţi-l să vă lase sub brad şi bonul cadou - care nu are trecut preţul pe el, dar care vă poate salva la nevoie. În funcţie de magazin, fie primiţi banii înapoi, fie vă puteţi alege un alt articol.