Porcul cu şunca cea mai fragedă se alege de pe Internet! Pentru a evita costurile cu transportul către târg, producătorii mici se orientează către noile tehnologii. Porcii sunt supuşi unei şedinţe foto şi promovaţi pe site-urile de anunţuri. Cu garanţia că au fost crescuţi cu hrană bio - fără aditivi, fără suplimente.

 

Articolul continua dupa recomandari

Ioana Pop se numără printre micii gospodari care fac comerţ cu porci pe Internet. De când soţul ei s-a îmbolnăvit, transportul către târg a devenit o problemă. A ajutat-o, însă, un nepot care este în pas cu tehnologia. Iar acum nu se poate plânge de lipsă de clienţi. 

Femeia spune că secretul unui porc demn de promovat pe Internet constă în alimentaţia sănătoasă. Aşa că femeia macină cu mâna ei porumbul pentru godaci. Adaugă cartofi şi praf de oase, pentru savoare. Această dietă face carnea porcului să fie absolut delicioasă. Doamna Pop spune că o singură dată a mâncat porc din comerţ, dar nu i-a plăcut deloc. 

Femeia vinde porcii cu 11 lei kilogramul, ceva mai scump ca alţii, dar pe măsura efortului depus.

Însă Ioana Pop face totul cu dragoste. Ştie toate zilele de naştere ale porcilor şi nu concepe să se aşeze la masă înainte să le dea lor de mâncare. 

În timp ce bunicile au grijă ca porcii să crească mari şi sănătoşi, nepoţii au grijă să îi laude în lumea virtuală. 

Iar principala metodă de promovare este asigurarea că porcii au crescut cu mâncare naturală, fără suplimente sau concentrate.

Porcii se vând, în medie cu 10 lei kilogramul, în viu. Pentru transport sau teste medicale, cumpărătorul online trebuie să plătească o taxă suplimentară.