Dacă vrei să-ți construiești un viitor financiar prosper, atunci antreprenoriatul poate fi o posibilă opțiune pentru tine, disponibilă în doar 7 pași simpli. Anul trecut, peste 50% dintre români au fost încrezători în dezvoltarea antreprenoriatului românesc în perioada viitoare, potrivit unui studiu recent realizat în acest domeniu. Pentru un antreprenoriat reușit, poți începe prin a te familiariza cu aspectele legale și financiare mai mult sau mai puțin cunoscute ale domeniului.

  1. Scrie un plan de afaceri solid

Articolul continua dupa recomandari

Începe prin a te informa puțin, fă întâi un plan de afaceri, apoi caută forma de organizare legală care se potrivește cel mai bine pentru afacerea ta, consultând un specialist în domeniu. La fel de important este să-ți organizezi, încă de la început, aspectele financiare: contul bancar, serviciile contabile pentru afacere și mijloacele de finanțare pentru derularea businessului.

    2. Caută oferte de echipamente și soluții software

Pentru a-ți gestiona cât mai bine afacerea, vei avea nevoie de programe conforme cu prevederile legale, cum sunt aceste programe de gestiune pentru restaurante, spre exemplu, dacă aceasta este ideea ta de business, de tehnologii performante IT, sisteme de telecomunicații, consumabile adecvate afacerii tale și soluții de software pentru o bună desfășurare a activității comerciale. O parte însemnată din bugetul de pornire a afacerii va fi destinată, astfel, achiziției de echipamente de birou și de soluții software.

    3. Organizează bine aspectele bugetare ale afacerii

Pentru că orice afacere, oricât de mică ar fi, implică la început o serie de cheltuieli, ar fi bine să realizezi o structură a finanțelor în două mari capitole: bugetul inițial pentru acte, echipamente, marfă, și cel operațional cu cheltuieli fixe pentru utilități, investiții variabile, precum și procentul de profit estimat. Este bine să iei în calcul diferența de timp dintre încasări și plățile curente, pentru a nu fi luat prin surprindere de situații neprevăzute, întârzieri sau alte cheltuieli neașteptate.

    4. Caută surse de finanțare alternative

Dacă bugetul estimat nu te mulțumește și consideri că s-ar putea să ai nevoie de surse financiare suplimentare pentru a face lucrurile să meargă, atunci poți lua în considerare produsele de creditare bancară, modalitățile de finanțare prin fonduri europene sau identificarea unor investitori. Așadar, imediat ce îți vei putea clarifica aceste lucruri te vei putea ocupa cu mai multă mai încredere de organizarea afacerii.

  5. Optimizează planul de marketing și promovare

Dacă faci ceea ce îți place, gândește-te, în primul rând, care ar fi cele mai potrivite modalități de promovare pentru produsele sau serviciile oferite. Este esențial să poți comunica clar calitățile și beneficiile potențialilor consumatori indiferent dacă alegi promovarea tipărită sau cea online, întrucât cel mai mult contează imaginea pe care o vei crea și pe care se va axa afacerea ta.

    6. Formează-ți echipa de lucru

Dacă pare dificil să aduci la bordul afacerii tale persoane noi pentru a-ți forma echipa de lucru, poți face o listă cu acele competențe și calități pe care le dorești de la fiecare angajat în parte și apoi poți începe procesul de recrutare. Pentru ca echipa să ajungă să funcționeze ca un întreg unitar va fi nevoie de comunicare, flexibilitate, adaptabilitate la schimbări și situații neprevăzute, concentrare și oameni pasionați de ceea ce fac.

   7. Testează afacerea

Dacă afacerea ta se bazează pe servicii sau produse, ar fi bine să le testezi înainte de a le lansa pe piață prin câteva teste de vânzări în cadrul unor evenimente publice locale. Dacă aceasta se bazează pe servicii atunci caută oportunitățile de a le prezenta, iar dacă focusul este pe produse, caută evenimentele locale în care poți observa direct dacă feedbackul publicului este pozitiv sau negativ.  

Dacă ai reușit să treci de testele de vânzări pentru afacerea ta, poți să te concentrezi pe dezvoltarea ideii de afacere. Segmentul micilor antreprenori români pare să se dezvolte continuu, potrivit unei cercetări de piață recente, iar românii preferă să înceapă mici activități de antreprenoriat pentru a-și asigura un viitor financiar mai bun sau pentru a avea un control mai bun asupra timpului personal și a celui profesional. Reușita în antreprenoriat poate veni de la prima idee de afaceri sau de la următoarele, cheia fiind doar perseverența

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/blackboard-business-chalkboard-concept-355988/