Majorarea salariului minim pe economie de la 1.250 la 1.450 lei nu va avea loc. Nivelul salariului minim pe economie rămâne la 1.250 de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, urmând ca viitorul Executiv să stabilească noua valoare a salariului minim.

Articolul continua dupa recomandari

“Dacă acest guvern ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele şi patronatele, cu o săptămână sau două înainte de instalarea noului guvern, ar putea fi acuzat că abuzează de responsabilitatea pe care o are. Pe de altă parte, în cazul în care acest guvern ar promova o Hotărâre cu acea sumă, ar însemna că ne-am asumat-o  fără a avea vreo  analiză în spate”, declara premierul Dacian Cioloş.

Guvernul avea obligaţia să stabilească până la sfârşitul anului în curs nivelul salariului minim garantat în plată pentru anul viitor.


Ești martorul unui eveniment deosebit, ieșit din comun sau amuzant?

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play), filmează sau fotografiază și trimite către echipa editorială a unuia dintre cele mai bune programe de știri din România.

- Intră pe pagina de Facebook a Observator și lasă-ne un mesaj însoțit de datele tale de contact.