Banca Naţională a României a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,5476 lei/euro, în scădere uşoară faţă de nivelul precedent, leul profitând doar în mică măsură de datele peste aşteptări privind creşterea economică din primul trimestru, în timp ce dolarul a coborât la un nivel minim al ultimelor şase luni, de 4,1170 lei, după o depreciere importantă în faţa principalelor valute.

Articolul continua dupa recomandari

Joi, BNR a afişat un curs de 4,5499 lei/euro.

Moneda românească nu a profitat nici de licitaţia bună a Ministerului Finanţelor pentru titluri de stat pe zece ani, nici de datele privind creşterea economică din primul trimestru, care a depăşit şi cele mai optimiste estimări. 

Aprecierea leului este limitată de modul în care au fost interpretate unele declaraţii făcute luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Evoluţia a venit după ce guvernatorul băncii centrale a spus ieri că nu vede prea mult loc pentru aprecierea cursului real efectiv de schimb al monedei româneşti (REER) faţă de valorile actuale, însă unele ştiri nu au menţionat referinţa la REER. (...) După aceste declaraţii, s-ar putea ca EUR/RON să mai rămană lângă valorile actuale încă puţin timp", arată un raport al ING Bank, publicat marţi. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat puternic marţi, de la 4,1521 lei la 4,1170 lei, nivel minim din 9 noiembrie 2016.

Totodată, cursul francului elveţian a scăzut de la 4,1603 lei la 4,1540 lei.

Sursa: News.ro


Vrei mai mult?

- Ramâi conectat! Urmăreşte ediţiile integrale Observator pe AntenaPlay! Disponibil pe laptop, telefon, tabletă şi Smart TV.

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play) și o să ai parte de mai mult, mai bine, mai repede.