Refuzul președintelui Iohannis de a o numi pe Sevil Shhaideh în funcția de premier și criza politică generată de această decizie aruncă în aer cursul valutar. 

Articolul continua dupa recomandari

Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,5363 lei/euro, în creştere cu 0,1% faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nou nivel maxim din 24 iunie.

Vineri, BNR a afişat un curs de 4,5309 lei/euro.

În regiune, forintul şi zlotul s-au apreciat uşor în raport cu euro, în timp ce leul este afectat de întărzierea formări noului guvern şi de îngrijorările privind bugetul din 2017.

Îngrijorările afectează şi împrumuturile statului. 

La ultima licitaţie de titluri de stat, de joi, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor la licitaţia de certificate de trezorerie scadente în 20 decembrie 2017, în condiţiile în care oferta băncilor a fost foarte slabă, iar dobânzile solicitate au fost considerate prea mari.

În plus, Indicatorul Robor la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile la cele mai multe credite în lei, a urcat marţi, în prima şedinţă interbancară de după Crăciun, până la 0,90% pe an, nivel maxim din 25 ianuarie, de la 0,85% în şedinţa precedentă.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,3368 lei până la 4,3397 lei, anunță news.ro. 

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian a scăzut la 4,2224 lei, de la 4,2266 lei în şedinţa precedentă.