Inflaţia este posibil să rămână scăzută o bună perioadă de acum înainte, dacă ea nu creşte în Europa, a declarat luni guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, în conferinţa organizată pentru prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Articolul continua dupa recomandari

'Mesajul băncilor naţionale este explicativ. Inflaţia este posibil să rămână scăzută o bună perioadă de acum înainte, dacă ea nu creşte în Europa şi mesajul, sau dacă vreţi să citiţi un mesaj de la noi ar fi cam aşa: trebuie să ne uităm atent la ce se întâmplă în Europa, ce fac ţările cu care ne putem compara, Polonia, Ungaria, pentru că suntem, în mod evident, mai bine integraţi în Uniunea Europeană', a afirmat Mugur Isărescu.  

În ceea ce priveşte potenţialele cauze de abatere în sus a inflaţiei de la traiectoria proiectată, acesta a menţionat incertitudini privind politica fiscală şi cea a veniturilor, respectiv conduita politicii fiscale şi a celei a veniturilor, inclusiv în contextul recentelor iniţiative legislative în sfera salarială şi fiscală.

De asemenea, guvernatorul BNR a precizat că nu se pot face comparaţii între situaţia de acum a României şi cea din 2008.

'Am văzut că se fac comparaţii cu 2008, că suntem în acceaşi situaţie cu 2008. Nu. Doi indicatori sunt clari deosebiţi de 2008. Primul este deficitul de cont curent. În 2008 aveam un deficit de cont curent care se ducea în 2007-2008 spre 14%, deci acolo nu mai era câmp de lărgire. Cu alte cuvinte să fi vrut să faci importuri începeau limitele de finanţare, de credibilitate şi aşa mai departe. Acum deficitul de cont curent este undeva în jur de 2%. E tolerabil, ca să spunem aşa', a explicat Isărescu.

În opinia guvernatorului BNR, un alt doilea lucru deosebit este problema finanţării, 'pe care o avem acum în condiţii mult mai bune pentru că ţara a progresat din acest punct de vedere'.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 1,6%, a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în condiţiile în care anterior estima un nivel al ratei inflaţiei de 1,7%.

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%, de la 3,4% anterior, iar pentru primul trimestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,4%.

Potrivit BNR, reintrarea inflaţiei anuale IPC în intervalul ţintei este anticipată a avea loc în trimestrul IV din 2017.

La finalul anului 2017, BNR estimează o rată a inflaţiei de 1,9% fără efectele directe ale reducerii cotei TVA şi de 2,6% calculată la taxe constante.

Sursa: Agerpres


Vrei mai mult?

- Ramâi conectat! Urmăreşte ediţiile integrale Observator pe AntenaPlay! Disponibil pe laptop, telefon, tabletă şi Smart TV.

- Instalează aplicația Observator (App Store / Google Play) și o să ai parte de mai mult, mai bine, mai repede.