Premierul Mihai Tudose a declarat că în privinţa TVA split se va ţine cont de anumite propuneri ale patronatelor şi se va interveni cu amendamente în Parlament, afirmând că măsura ar urma să vizeze, în primul rând, firmele aflate în insolvenţă şi faliment. El a spus că se are în vedere introducerea unui sistem de premiere.

Articolul continua dupa recomandari

'Au început nuanţările în urma discuţiilor cu patronatele, unele observaţii ale patronatelor sunt corecte şi, pentru a scurta cumva din procedura legislativă, vom pune amendamente, vor fi sub formă de amendamente, la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor', a declarat premierul, întrebat de presă la finalul CExN al PSD ce se va întâmpla cu modificările la Codul fiscal, respectiv cu măsura TVA split.

Premierul a precizat că ministrul de Finanţe ar urma să prezinte modificările privind TVA split la începutul săptămânii viitoare.

'Cred că ar fi bine ca luni să vi le prezinte ministrul de Finanţe de la cap la coadă, eu vă dau câteva elemente. Nu va mai fi obligatorie pentru toată lumea (split TVA - n. red.), ci, în principiu, pentru firmele care intră în insolvenţă, în faliment sau firmele cu istoric fiscal nu foarte coerent, adică cu două, trei, patru întârzieri la TVA. De asemenea, va fi şi un sistem de premiere, încercăm să-l fixăm şi va fi anunţat în momentul depunerii amendamentelor', a mai spus Tudose.

Sursa: Agerpres