„Dă-ți seama cum să începi și deja ai rezolvat o problemă grea”, spune Rand Fiskin, unul dintre managerii americani cunoscuți, referindu-se la startul în afaceri.  

Articolul continua dupa recomandari

Atunci când îți dorești din tot sufletul să devii antreprenor,  nu e niciodată prea devreme sau prea târziu să îți urmezi visul. Totuși, cu cât vei aștepta mai mult, cu atât mai greu îți va fi să reușești. Iar șansele să îți găsești, la 40-50 ani, curajul de a urma un drum pe care te-ai temut să pășești la 20 de ani sunt destul de mici.

Acum, cât încă ești foarte tânăr, este momentul ideal să te apuci de afaceri. Lasă-ți prietenii să se distreze, în vreme ce tu pui bazele unui business care îți poate schimba radical în bine tot restul vieții.

Uite care sunt cele mai importante 5 motive pentru care ar trebui să îți deschizi o afacere până să împlinești 30 de ani:  

1. Riscurile nu te sperie

Nu toate afacerile start-up rezistă pe piață. Ar trebui să fii realist și să conștientizezi că există și riscul să nu reușești în business de la prima încercare. Asta, cu toate că investiseși deja mulți bani și renunțaseși la toate celelalte planuri de viitor pentru a te ocupa de afacere.  

Potrivit unei teorii verificate pe piețele financiare, cu cât ești mai tânăr, cu atât ai o toleranță mai mare la risc și la eșec. La 20 de ani, pur și simplu știi că vei găsi puterea să o scoți la capăt, indiferent de situație. În plus, la această vârstă vei avea puterea să înveți lecții prețioase din experiențele tale.  

Cu trecerea anilor, îți vei mai pierde din curajul tinereții. Vei avea mai multe responsabilități și îți va lua mai mult timp ca să îți revii după un eșec.

2. Ai mai multă energie și determinare decât oricând

Pe lângă bani și timp, o să ai nevoie de foarte multă muncă pentru a transforma un start-up într-o companie de succes. Și cu toate că nu e literă de lege, antreprenorii tineri au, de regulă, mai multă energie și sunt mai entuziaști și mai determinați, comparativ cu cei în vârstă.   

E posibil că, cel puțin în spirit, să rămâi tânăr zeci de ani de acum încolo. Problema este că nu poți fi sigur de asta. În consecință, n-ar trebui să îți amâni debutul în business. E foarte posibil ca sarcinile pe care astăzi le rezolvi fără să clipești să ți se pară împovărătoare, peste 10 ani.

3. Înveți repede și înțelegi lumea din jur  

Cât ești tânăr, te adaptezi mai ușor, indiferent de situație. E explicabil. Ai petrecut mai puțin timp respectând reguli sociale și profesionale, așa că modul în care te percep ceilalți nu te oprește să îți urmărești țelurile.  

Un alt atu pe care îl ai, la 20 de ani, este că înveți foarte ușor. Te interesează evoluția tehnologiei și poți ține pasul cu ea. În anii care vin, ritmul de dezvoltare al tehnicii va crește tot mai mult,  dar interesul și capacitatea ta de a înțelege vor scădea.

Cel mai înțelept ar fi, deci, să îți începi afacerea acum, cât mintea îți  e ageră și te ajută să rezolvi rapid și eficient problemele cu care te confrunți, oricât de dificile ar fi ele.

4. Ai nevoie de timp ca să câștigi experiență

Tinerii care chiar iubesc antreprenoriatul nu se vor mulțumi să își deschidă o singură afacere. Dimpotrivă, în timp, vor încerca să prospere în domenii diverse. După o vreme, vor ajunge să fie atât de pricepuți la management, încât ai putea zice că au antreprenoriatul în sânge.

În linii mari, acea excelență va fi rezultatul direct al faptului că au petrecut ani învățând din fiecare experiență. Iar asta le va permite să fie manageri de succes la vârsta la care alții încă nu și-au făcut curaj să înceapă o afacere.

Ca să te convingi că așa stau lucrurile, ar fi suficient să iei exemplul lui Iustin Paraschiv. Tânărul și-a început prima afacere la vârsta de 19 ani, iar acum manageriază, alături de familie, mai multe afaceri, printre care și a 5-a cea mai mare fermă avicolă din România.

5. Ajuns în vârf, vei avea timp să te bucuri de viață

Timpul pe care îl investești acum în dezvoltarea unei afaceri nu e pierdut. Imaginează-ți că, la nici 40 de ani, ai avea deja propriul tău business de succes. Unul profitabil, stabil, de pe urma căruia vei câștiga, anual, o sumă cu 6-7 cifre.

Cu siguranță că, în acel moment, vei considera că a meritat să îți începi de tânăr cariera în afaceri. Poate că la 20 de ani ai fost prea ocupat ca să te bucuri suficient de viață, în comparație cu alți tinerii de vârsta ta. Din fericire, sacrificiile făcute la timp dau, de cele mai multe ori, rezultate mai bune decât te-ai aștepta.

Sursă foto: Shutterstock