Sunt 31 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie, Cernobîl. Iar efectele exploziei se resimt şi acum. Câţi au murit atunci? Şi câţi au dezvoltat malformaţii sau cancer? Cât de gravă a fost, de fapt, catastrofa de la Cernobîl? Şi până unde a contaminat norul radioactiv? Răspunsurile ni le dau, în exclusivitate pentru Observator, cei mai buni specialişti.

Articolul continua dupa recomandari

Profesorul Ion Chiosilă, biolog şi doctor în ştiinţe, ne-a însoţit pentru a descoperi ce-a mai rămas în urma accidentului nuclear în zona de excludere a Centralei Nucleare. Prin comparaţie, ne-a ghidat un supravieţuitor. Igor. 

În Cernobil nu miroase a nimic. Nici radiaţiile nu au miros. Pe stradă nu e nimeni. Clădirile arată ca după un atac chimic. Goale, murdare, dar întregi.

Pe stradă trec numai camioanele care încă mai transportă deşeuri radioactive din zona dezastrului spre depozitare.

Pornim spre zona de excludere. Kopaci. Un oraş care-a murit ironic. 

De trei clădiri nu s-au atins. Grădiniţa, oficiul poştal şi o fermă. Nu avem voie să intrăm. Pot exista puncte cu radioactivitate prea mare sau pot cădea peste noi din cauza structurii deja şubrede. 

Ne îndepărtăm. Pe jos găsim obiecte care ne-ar putea duce, uşor, cu gândul că acolo au învăţat nişte copii. Nimeni nu are voie să le ia de jos. Fac parte din tabloul încă prea periculos, prea contaminat. 

Următoarea oprire: Pădurea Roşie. Trei kilometri distanţă de Centrală. 

Nu am stat nici noi. Dar am avut voie să privim, câteva minute, roşul ars al pădurii. 

Ar fi şi animale. Dar nu ies din pădure. Şi nu au nicio legătură cu cele care erau aici în urmă cu 31 de ani.

Ne apropiem. Pripiat. Doi kilometri de Centrala Nucleară. 

Pripyat este acum oraşul fantomă. A fost evacuat în urmă cu 31 de ani. Imediat după accidentul nuclear. Iar, în acest moment, radioactivitatea, în zonă, depăşeşte, în continuare, de trei ori, fondul natural. 

Suntem obligaţi să mergem pe urmele lui Igor. Chiar dacă în aer, la un metru de sol, nu este o radioactivitate foarte ridicată, punctele periculoase sunt la tot pasul. 

De opt sute de ori mai mult decât valoarea fondului natural. Uimit, profesorul susţine că nu a văzut astfel de valori pe geiger decât în experimente. Ar fi fost suficient să stăm lângă acel dispozitiv câteva ore pentru a ne alege cu doza pe un an. 

Ajungem în zona şcolilor şi a căminelor. Uzura clădirilor abandonate face să pară că a avut loc un bombardament. Pe o tablă încă mai e scrisă ultima lecţie. 

Punctul 0. Suntem la câţiva paşi de sacrofagul care acoperă Unitatea 4. Gigantul din beton armat are 200 de metri lungime,130 înălţime si a costat 3 miliarde de dolari. În interior lucrează peste 1500 de oameni. Iar timpul de expunere pentru ei este limitat.  

Zona de lângă Centrală, însă, a fost decontaminată. Radioactvitatea este aproape de fondul natural.

Sarcofagul va fi gata în toamna acestui an. Asta nu înseamnă că nu vor mai fi emisii. Reactorul 4 încă trebuie să se răcească. Produşii de fisiune din interior vor mai produce energie sute de mii de ani.

Dar zona poate fi controlată.

Prin păstrarea ei aşa cum este acum. Abandonată.